Follow by Email

sâmbătă, 30 aprilie 2011

IN CAUTAREA MAMUTULUI PIERDUT ...

    Anul trecut pe 13 august am plecat in periegheza cu ganduri mari spre Valea Rizii. Ne doream, nici mai mult nici mai putin, sa gasim locul in care in urma cu mai bine de trei decenii domnul director Nicolae Ciolan daduse de niste oase de mamut, oase expuse la Scoala Petresti pana la iesirea dansului la pensie. Si ce credeti ca am descoperit?!


Sper ca nu v-am indus cumva in eroare!
Da, recunoastem ca aceste vestigii au fost scoase din portbagajul domnului Nae!
Daca tot ne-am intors doar cu ...experienta, macar sa vedem ceva serios si adevarat!


Si am inceput asa:



Si am continuat sapand adanc:



Si cand fetele au cedat si au cerut un scurt ragaz :



I-am rugat pe baieti cu lacrimi in ochi sa puna si ei mana pe unelte, ca fetele au obosit si trebuie sa scoatem odata mamutul ancestral la iveala! Si minunea s-a produs:
                                                                             




Si rezultatele nu s-au lasat asteptate:



Primul ciob din vasul din care a mancat mamutul pe care urmeaza sa-l descoperim!!!

Si un toporas neolitic:



V-am prins iar in ofsaid, ati crezut-o si pe asta!
Nu, e tot de la noi, dar s-a descoperit acum 35 de ani!

Si adevaratele descoperiri:



Cu ce ne-am ale in final?
Experienta, voie buna, ceva bataturi pe ici pe colo, (nu a fost cazul fetelor !), multa transpiratie, relatii mai inchegate in cadrul grupului nostru.
Si, de ce nu, o poveste frumoasa spusa de domnul Nae, dar si o speranta care s-a stins, aceea de a mai gasi dupa 35 de ani ceva in locul unde s-au descoperit atunci acele oase. Nu e istorie? Daca vrei, orice e istorie, istoria se face mergand, se face citind, se face scriind... Usurel le luam pe toate, suntem abea la inceput! Un bun inceput zic eu!
Ave senatori!
                                                                                   



luni, 11 aprilie 2011

De vorba despre vremuri trecute cu preotul Ion Pulpea din Sboghitesti - Nucsoara

P.I.A. Cum vă numiţi ?
P.I.    Mă numesc Pulpea Ion.
P.I.A. Când şi unde v-aţi născut?
P.I.    Sunt născut în data de 02-02-1951, în comuna Nucşoara, satul Sboghiţeşti, judetul Argeş.
P.I.A. Cum se numesc parintii dv.?
P.I.    Parintii mei se numesc Aurel si Maria Pulpea.
P.I.A. Unde locuiti?
P.I     Locuiesc in satul unde m-am nascut , adica Sboghiţesti.
P.I.A. Ce scoli ati urmat ?
P.I.    Am inceput cu clasele I-IV in satul  Sboghitesti , clasele V-VII in comuna Nucsoara ; liceul Teoretic ,Curtea de Arges (astazi liceul se numeste “Vlaicu Voda”); apoi institutul de Grad Universitar Teologic din Sibiu si tot aici am luat si Teza de licenta in domeniul Liturgic-Pastorial.
P.I.A. Ce profesie aveti?
P.I.    Sunt preot din anul 1973, luna noiembrie , ziua 10; am o activitate de aproape 37 de ani cu multe realizari si in familie si in plan professional.
P.I.A. Despre perioada regimului comunist:      
.           a) ati avut de suferit ?
  P.I.    Nu si am fost mandru ca pe timpul acela aveam un loc stabil de munca si chiar nu am fost oprit de la nimic.
P.I.A. b) Cunoasteti persoane care au avut de suferit ?
  P.I.    Da si inca persoane care au jucat un rol esential la macinarea sistemului comunist , incet, dar sigur. In 10 ani petrecuti , la parohie in Ardeal, judetul Hunedoara nu au avut persoane de suferit pentru ca ardeleanul a fost  trecut in decursul vremii , prin mari greutati , legate de limba  si neam si a castigat experienta in a sti sa evite conflictele. Ardeleanul a tanjit tot timpul sa fie liber si stǎpân pe glia lui . Avram Iancu  cand s-a dus in fata  imparatului , la Viena, a spus: “momârlanii mei nu vor decat o palma de pamant libera sub picioare si un petic senin de cer deasupra capului .”
            Aici in zona Muscelului, unde au activat “rezistenta din munti’’ , am cunoscut cativa oameni care au oferit enorm, nu si- au tradat idealul libertatii corecte, pentru tara  si neam. Amintesc pe parintele Andreescu de la Poenarei, pe Elizabeta Rizea, emblema nu numai a comunei Nucsoara ci a judetului Arges, pe Anica Chirca din Slatina, impreuna cu Marinica  si multi altii,  dar cu importanta mai mica in acest joc al hazardului.
 P.I.A.Ce v-a deranjat cel mai mult in aceasta perioada ?
 P.I.   Ce a deranjat pe majoritatea dintre noi si anume nu aveam dreptul la libera exprimare si chiar la o corecta  informare in mai toate domeniile . Toti eram  obligati sa urmam aceeasi linie, bine  determinata si mai ales tot timpul eram  suspectati de rele intentii impotriva regimului.
P.I.A.          A avut biserica  de suferit in communism?
P.I.    In ceea ce ma priveste pe mine si parohiile pe care le-am pastorit, nu. Eu , de exemplu ,in perioada 1974-1983,  am refacut trei biserici si o casa parohiala. Mai mult, in fata unei biserici, am primit de la C.A.P. un teren viran si am amenajat un parc foarte frumos in forma de cruce. Militia pe atunci imi acorda sprijin neconditionat, trimitand la lucrarile ce le aveam, materialul de care aveam nevoie. De exemplu : aveam nevoie de ciment, îndrumau cate o masina care mergea pe ruta Hateg-Petrosani, imi dadeau telefon sa am oameni pregatiti pentru lucru si totul era excelent. Niciodata nu am fost obligat sa raspund cu ceva ,,explicatii” pentru aceste ajutoare. In alte locuri am auzit de unele piedici sau chiar darâmǎri de lǎcaşuri de cult, dar nu pot comenta din auzite. ,,Nu judeca ca sa nu fii judecat “. La parohia Pacioiu, pana in anul 1989, am facut multe lucruri la Biserica: pictura, clopotnita noua cu clopot nou turnat la Uzina Colibasi, pe timpul domnului director Nicolae Matea  din satul nostrum si nu s-a sesizat nimeni.
P.I.A.Ati fost cautat vreodata de lucratorii de la securitate ?
P.I.      Nu stiu sa fi fost lucratori de la securitate. Stiu ca unul din cei trei militieni ai comunei raspundea de sectorul bisericesc si de cativa oameni care figurau la ei ca”legionari”. Acest militian, era culmea, de la Nucsoara, de unde venean si eu. A încercat o singura data sa ma faca sa-i furnizez cateva date din activitatea acestor oameni. Si ca amuzament,  cred ca Dumnezeu m-a luminat atunci, am plecat cu el pe teren. Unul care era aproape de mine, imi spunea militianul ,ca face propaganda legionara in sat. L-am chemat pe acest om la poarta; mergea in doua bete si avea picioarele, de fapt talpile picioarelor  intoarse spre lateral. ”Daca Dumneata crezi ca dupa acest om vin si altii - am zis eu militianului - ma inscriu si eu in partidul lui!’’ Altul fusese primar in comuna Cosesti, acum era pensionar si nu mai auzea deloc. Acesta, imi spunea acel lucrator de militie, asculta ,,Vocea Americi” sau “Europa libera” cu   radioul dat la maxim si nu este voie, imi spune el. Am scapat repede si de acest caz, replicandu-i sa anunte organele superioare lui si sa decida, sa nu mai produca aparate de radio cu frecventele ce emit emisiuni sau programe interzise de regimul comunist. De atunci nu am mai fost intrebat sub forma de informatii despre credinciosi mei, doar noi ne-am mai vazut, am discutat alte problene, mai ales ca noi ne cunoastem mai demult. Acest lucru ma deranja cateodata, dar intelegeam ca si ei aveau o misiune de facut.
P.I.A. Enoriasii se mai plangeau de greutatile prin care treceau datorita crizei regimului comunist?
P.I     Sigur ca majoritatea dintre noi nu eram da acord cu acest regim; aveam si greutati, aveam si lipsuri, dar cu incredere in Dumnezeu le faceam fata. Se stie ca noi cei de la tara mai sacrificam cate un vitel, o vita si aveam punctele noastre de distribuire. Erau bani mai putini , dar aveau valoare. Se putea plati chiria si mai ramaneau bani; se putea cumpara ,,Dacia “ si tot nu eram ca astazi in criza. Aveam locuri de munca stabile, omul chiar de mai avea cate o greutate, nu avea grija zilei de maine. Daca aveai neplaceri la serviciu te adresai secretarului de partid si totul se rezolva. Acum avem de toate, dar ne uitam la ele ca nu le putem cumpara cu salariul actual. Astazi pe nimeni nu intereseaza de nimeni. De valoare ce sa mai vorbim!!! De educatie nici vorba; de respect,  este ceva de vis, de trecut. Disperarea este in floare, iar conducatorii de astazi, se plang ca ei au strictul necesar si ca sunt imaculati.
P.I.A Ca preot, de ce anume ii puteti invinovati cel mai tare pe comunisti si ideologia lor?
P.I     Perioada comunista si ideologia lor pentru mine este o perioada inchisa.
          Am  fost subjucati, condusi de la Moscova si jucam cum doreau ei; am fost lipsiti de libertatea cuvantului, iar ideologia lor ne inchidea pe toti  intr-un cerc si cine dorea sa-si exprime parerile, despre viata si viitor, despre  cum gandeste si la ce performante doreste sa ajunga, era adus la tacere  prin mijloacele specifice idologiei lor (inchis la ani grei de puscarie sau pe viata, torturat si batjocorit).
          Ideea de comunism era buna si chiar forma lui, doar punerea lui in practica a fost gresita. Cultul personalitatii era pe primul plan si nu se putea face nimic.
P.I.A   Va multumesc pentru interviul acordat!



Reporter        -        Ioana Pulpea, din clasa a V-a de la Scoala Leicesti citind la intalnirea Cercului de Istorie din 9 octombrie 2010  interviul acordat de catre tataia al ei din Sboghitesti.


duminică, 10 aprilie 2011

Vizita la Jupanesti






A devenit deja o traditie ca sa merg in primavara cu elevii la Jupanesti, unde vizitam Biserica cea veche din lemn, apoi muzeul satesc si in final poposim la un ...fotbal intr-ul loc bine stiut de toti.  Cu mic cu mare ne-am strans si anul trecut, pe 30 mai, avandu-i ca gazde pe domnul profesor Cicerone si pe parintele Mazilu. Nu mai insist asupra calitatilor amfitrionilor nostri care ar face invidiosi pe multi ghizi din mari muzee ale tarii, acestea sunt lucruri pe care elviile percep, iar alti musafiri, de mai departe, le inteleg repede. Cand omul pune suflet in ceva, se simte! Dar sa aduc si ceva dovezi, ca altfel poate nu ne crede lumea.










Interviu cu domnul Pechi Ion din Cosesti

In toamna anului trecut doua eleve de la Scoala Cosesti au realizat un interviu cu unul dintre cei acei oameni care fac cinste comunei noastre, dar as putea spune, si neamului romanesc in general, dupa raspunsurile date de dumnealui. La cateva zile dupa vizita elevelor, domnul Pechi ne-a trimis cateva zeci de carti, donatie pentru scoala, fapt pentru care ii multumim si apreciem si mai mult caracterul dansului. Sa va dea Dumnezeu sanatate si putere in continuare!


  1. Cum va numiti?
  2. Unde v-ati nascut si ce scoli ati urmat?
  3. Ce stiti despre al doilea razboi mondial?
  4. Ce stiti despre comunisti si partizani?
  5. Ati intampinat greutati in viata?

                 PECHI GH. ION
                 S-a nascut  in comuna Cosesti, jud. Arges, in anul 1912.
                 In clasele primare Cosesti, unde am avut doi invatatori de toata  lauda, Nicolae Tarlescu si Nicolae Constantin. Am mers prima oara la scoala la  varsta de 6 an, dupa primul razboi mondial in 1917, cand invatatorii din sat se  intorsesera dupa front. Am avut colegi si de 16-17 ani, fiindca in timpul  razboiului invatatorii erau luati pe front.
 Am urmat apoi liceul Bratianu din Pitesti. Am absolvit facultatea de drept din  Bucuresti in anul 1933, cand am fost chemat sa efectuez serviciul militar, pe  care l-am efectuat timp de un an la regimentul 6 Artiliere din Pitesti.
 Viata era pe atunci una mai ordonata de cum este acum. Am avut conducatori  mari patrioti care au condus razboiul din 1916, preocupandu-i mai mult  interesele nationale decat cele de imbogatire cum sunt acum conducatorii din  prezent.
                In 1938 am fost numit procuror la Tribunalul Campulung, avansand apoi la judecator, presedinte de tribunal, iar in total in magistratura am lucrat 12  ani, cand in urma stabilizarii comunismului am fost dat afara si inlocuit de un  cioban de la Rucar care pretindea ca a facut studii juridice la seral si care nu  a durat in aceasta functie decat 6 luni. Am fost obligat apoi sa ma calific  muncitor, strungar la uzina de autoturisme din Campulung. In aceasta functie  am lucrat timp de 2 ani, cand datorita unei inspectii pe linia financiara de o  comisie din ministerul de cosnstructii de masini a gasit nereguli  economice, financiare si juridice in cadrul interprinderii foarte serioase si a  cerut sa stea de vorba cu contabilul sef al serviciului financiar si economic  punandu-le diverse intrebari de caracter juridic, economic si financiar,  ajungand si la jurisconsultul interprinderii. Acesta foarte sincer a spus ca el nu  se pricepe in meseria respectiva pe care o ocupa si ca este membru de partid.  Atunci a fost obligate conducerea sa gaseasca un jurist de meserie. S-a dus la  tribunal si a cerut sa le dea un asemenea specialist. Presedintele tribunalului  le-a spus :"Pai dumneavoastra aveti in interprindere unul din cei mai buni juristi  pe care-l folositi ca strungar!’’.
 Asa s-a dezmeticit conducerea si m-au numit consilier juritic , meserie in care  am lucrat la uzina respectiva timp de 12 ani.
 In 1966 cand s-a infiintat uzina de la Colibasi de autoturisme care printre  primii angajati trebuia sa-si angajeze si un consilier juritic. Si ministerul de  constructii de autoturisme Bucuresti, unde eram cunoscut ca un priceput in  aceasta meserie, mi-a dat dispozitia sa fiu transferat la uzina respectiva, unde  am lucrat 16 ani pana in anul 1974, cand m-am pensionat. Timp dupa care m-am  intors in comuna natala Cosesi unde am inceput sa fac agricultura.
  Am uitat sa semnalez si faptul ca am luat parte si la ultimul razboi  mondial, luptand pe frontul de rasarit in Uniunea Sovietica aproximativ un an.
 Am fost casatorit cu una din ficele preotului Aurelian Fuiorescu, sotie cu care  am 2 copii pe care am stiut sa-i pregatesc ca un bun parinte , ei fiind pregatiti ca  ingineri. Baiatul a lucrat ca inginer la uzina de autoturisme Pitesti, apoi a fost  transferat in ministerul de constructii de masini pana unde a lucrat aflandu-se  si in prezent. Fiica a lucrat ca inginera in ministerul industriei usoara, ajungand  pana la gradul de director general.
                  In casatorie am dus o viata de familie de buna intelegere, luptand cu  greutatiile pe care le-am intalnit in viata si pe care ni le-a creat cu multa  starnicie sistemul comunist.
                  In jud. Muscel (asa se numea atunci), comunistii s-au purtat ca peste tot, a  produs si in acest judet luptatori pentru libertate cum ar fi: Arsenescu si   fratii Arnautoiu, care au platit cu viata.
                Din viata pe care am trait-o in intreprindere pot spune ca, comunistii se socoteau  mai destepti, ca ei nu pot gresi, chiar, cand greseala este vizibila.
 Ar fi multe de spus,dar ma opresc cu greu aici...

                   In incheiere il rog pe domnul profesor sa aleaga din ce am spus eu, ceea ce   crede ca ar fi interesant de evidentiat.


                                      <<Reporteri: Banutescu Alexandra si Pechi Petronela>>
                                                   Clasa: a VIII – a, Scoala Cosesti

marți, 5 aprilie 2011

Despre comuna Cosesti

         
         
          Comuna Coşeşti este situată în  partea centrala a  judeţului Argeş la o distanţa de 25 km de municipiul Piteşti.
          Ea dispune de o  suprafaţa totală de 6138 ha şi o populaţie de 5498 de locuitori. Comuna dispune de un relief variat format din dealuri subcarpatice şi lunci, fiind străbătute de Râul Doamnei, reprezintă o trecere de la Sub Carpaţi la dealuri de platformă din cadrul Piemontului Getic. Trecerea se realizează prin dealurile Argeşului numite V. Mihăilescu, ,,Gruiurile Argeşului”  încadrate de Argeş şi Argeşel.
          Aceasta reprezintă un ansamblu de culmi şi de văi desfăşurate  paralel de la vest la est.

          Învăţământul
          Prin coordonarea celei mai longevive primăriţe Tudose Elisaveta veterană în primărie din anul 1967, toate şcolile şi grădiniţele din comună sunt amenajate cu mobilier nou şi calculatoare de ultima generaţie, iar în Şcoala Leiceşti există un centru de informatică. Şcoala coordonatore se află în satul Leiceşti condusă de domnul director Dan Manolescu. Şcoala Leiceşti este una dintre cele mai bune şcoli din judeţul Argeş, generaţii de copii au plecat de la şcoală cu medii de peste 9, ajungând la un liceu foarte bun din municipiul Piteşti sau alte oraşe din ţară.
          Tot la şcoala Leiceşti alături de domnul Director Manolescu Dan sunt colegii dansului precum:
- Domnul profesor de matematică Antonescu Marius;
- Doamna profesoară de istorie Nedelcu Manuela;
- Doamna profesoară de limba şi literatura română Din Florina;
- Doamna profesoară de biologie Nedelcu Agnes;
- Doamna profesoara de franceza Albu Gabriela;
  Domnul profesor de fizica-chimie Ancuta Ion
- Doamna  învăţătoare Pulpea Maria  
          În cadrul Comunei Coşeşti sunt şi şcolile Coşeşti, Păcioiu, Priseaca, Jupâneşti, Corbu şi Lăpuşani, având profesori bine pregătiţi şi copii dornici să înveţe. Printre  aceştia amintim:
    În şcoala Coşeşti domnisoara Ţârlescu Lucia de esducatie fizica, doamna profesoară de limba engleză, Angelica Ispas, domnul profesor de istorie, Nedelcu Cătălin, doamna profesoară de limba şi literatura română Ogoreanu Simona etc…
          În şcoala Jupîneşti dna directoare Liliana Dascăliţa, doamna învăţătoare Ecaterima  Moldoveanu şi domnul învăţător Dorin Cristescu.
          În şcoala Păcioiu doamna învăţătoare Georgescu Aniţa.  
          În şcoala Priseaca - dna Vuta Iuliana
          În şcoala Corbu - dna Trambitasu Doina
           În şcoala Lăpuşani - dna Ilinca Anca

Cadrul Istoric al comunei
Nicolae Iorga a susţinut ideea înfiinţări satelor din iniţiativa unor locuitori care se numeau bătrâni sau moşi. Aceştia aveau drept la pământ pentru că fusese creat de strămoşul comun. Aceşti strămoşi ai noştri  erau împărţiţi în obşti, munceau pământul împreună, creşteau vite şi mai ales oi în turme obşteşti, împărţeau în mod egal produsele.
În obşte erau incluse numai rude, iar străinii erau acceptaşi numai prin căsătorie.
Satele nu se mai înfiinţau în loc deschis, ci în păduri, în lunci, în locuri înconjurate de mlaştini, pe înălţimi cum sunt astăzi Lăpuşani şi Petreşti.
Istoria satelor care compun astăzi comuna Coşeşti  este, înainte de toate istoria luptei dârze a locuitorilor, toate acestea pentru recâştigarea şi menţinerea dreptului asupra  pământului moştenit de la străbuni. Comuna se compune din 7 sate: Petreşti, care  datează din  13 septembrie 1494, Coşeşti, care datează din 1893, Jupâneşti, care datează din anul 1541, Păcioiu, sat înfiinţat în 5 decembrie 1799, Leiceşti,  care datează din anul 1893, Priseaca, sat care datează din anul 1831 şi Lăpuşani, prima atestare documentară este consemnată în  anii 1549-1550.       
          Comuna Coşeşti are mai multe monumente istorice, încă de pe vremea când străbunicii noştri erau copii.
          Un monument istoric important este Biserica de Lemn din satul Jupâneşti, această biserică având istoria ei. Biserica a fost realizată în două etape: prima dată a fost ridicată biserica propriu-zisă şi peste câţiva ani s-a construit pridvorul, s-a făcut din nevoia de a se crea un mic loc de adunare, unde sătenii să discute problemele obştii şi să guste în tihnă din prinosul la diferite praznice. Tot aici preoţii şi ţăranii trebuiau să-i  înveţe pe copiii satului să descifreze bucoavele pe ceasloave şi psaltiri, acest amvon fiind prima şcoală a satului. În 1839-1842, în timpul Regulamentului Organic, în curtea acestei biserici a fost construită prima şcoală sătească.
          După părerea unor specialişti, Biserica de Lemn din Jupâneşti ar fi fost una dintre cele mai frumoase biserici din Muntenia. În anul 1892 cu ocazia împlinirii vârstei de 150 ani, biserica a fost declarată monument istoric. În biserică şi la slujitorii ei s-au păstrat cele mai multe hrisoave vechi şi alte obiecte, care vorbesc despre trecutul istoric al satului. Pentru preîntâmpinarea incendiilor, o lungă perioadă de timp nu s-a dat voie să se facă slujbe religioase în biserică, rămânând doar un monument istoric şi capela cimitirului.
          Un alt monument important este Monumentul Eroilor din satul Leiceşti: “ Onoarea eroilor comunei Leiceşti căzuţi în războiul pentru întregirea neamului 1916-1918”.

          Tradiţii şi obiceiuri
          Zona Argeşului are multe tradiţii şi obiceiuri care s-au păstrat până în zilele noastre. De-a lungul celor 500 de ani de existenţă ai comunei Coşeşti, două meşteşuguri s-au impus activităţii locuitorilor şi au făcut-o cunoscută: olăritul şi dogăritul. Trebuie să precizăm că locuitorii, în afară de olărit şi dogărit s-au ocupat şi cu creşterea vitelor şi cultura pomilor fructiferi.
          OLĂRITUl   
        Meşteşugul de olărit s-a transmis din generaţie în generaţie, iar la nivelul comunei s-au luat măsuri de a nu se pierde acest meşteşug prin înfiinţarea Cercului de Olărit din cadrul şcolii Petreşti, astfel că elevii învaţă încă din clasele mici modelarea pământului în diferite forme: oale, străchini, fluieraşe etc.
          Acest lucru s-a realizat de către colectivul de cadre didactice din şcoală în colaborare cu primăria. Cercul de Olărit are un instructor şi anume, un olar priceput numit Badea Ion, care învaţă copiii cu mare răbdare meseria de olar. În fiecare an aceşti copii pricepuţi, împreună cu instructorul, dar şi cu domnul  Mitu Marian, care iubeşte meseria de olărit, participă la Festivalul Ţuicii, unde demonstrează la faţa locului ce ştiu ei să facă mai bine.

          DOGĂRITUL
          Tot ca o meserie de bază specifică zonei Coşeşti a fost şi încă se păstrează dogăritul. Şi acesta se transmite cu mare grijă din tată în fiu, astfel că băieţii o practică de la vârste destul de fragede, confecţionând vase din lemn: butoaie, putini şi alte obiecte de la dimensiuni foarte mici la dimensiuni foarte mari.
          Atât vasele de lut, cât şi cele din lemn se vând de către cei care le produc în toată ţara.

          O festivitate anuală care are loc la noi în comună este Festivalul Ţuicii, care a devenit renumit atât în ţară cât şi în străinătate. Acest festival a luat fiinţă în anul 2002 la iniţiativa doamnei primar Tudose Elisaveta, împreună cu Consiliul Local şi Asociaţia de Ţuică, cu scopul de a scoate în relief vrednicia oamenilor din comună, ocazie cu care se desemnează printr-un juriu format din specialişti, cea mai bună ţuică. Tot în cadrul acestui festival are loc şi expoziţie cu vânzare de produse de ceramică, butoaie precum şi alte obiecte pe care le prezintă diverşi meseriaşi din comună, din judeţ sau din ţară. Programul din acea zi este foarte diversificat, prin decernare de diplome, întâlnire cu fiii satului şi muzică de toate genurile. Festivalul are loc în luna mai, pe mirifica Vale a Păcurarului într-un loc unde toţi cei care participă rămân încântaţi de peisaj.
          Comuna Coşeşti merită să fie cunoscută atât în ţară cât şi în străinătate prin activitatea oamenilor, vrednicia, precum şi priceperea lor. De asemenea relieful localităţii oferă o privelişte deosebită şi o linişte deplină.

                                                                                   Valentina Preoteasa
                                                                                               

           

Interviul Izabelei cu tanti Maria Stanica

Doamna Maria Stanica cunoscuta de catre oameni  ca "Tanti Marita" (14 aprilie 1933, Priseaca, Judetul Arges) este o batrana de 77 de ani, trecuta prin toate greutatile vietii. Ttotusi mereu are un zambet larg pe buze , iar de fiecare data cand cineva o viziteaza este foarte ospitaliera si ii primeste cu bratele deschise.
          Originara din Priseaca din familia Zabet, o familie instarita fiind al doilea si ultimul copil al familiei, are inca un frate, iar acum locuieste impreuna cu "Nea Nicu" Stanica, avand si ei , 2 fiice la casele lor.
           Cate clase ati facut?Ce meserie ati lucrat?
          Tanti Marita: Am facut 7 clase in Jupanesti, dupa aceea am mers la gimnaziu unic timp de 3 ani de zile, apoi m-am intors acasa; prin vointa parintilor am facut meserie. Am facut croitorie timp de 56 de ani. Timp de aproape 25 de ani am calcat hainele croite de mine cu jar, neexistand curent electric, iar noaptea coseam cu ajutorul lampii langa ferestra. Acum am trecut la anii batranetii si imi traiesc viata caci "Azi sunt si maine nu mai sunt!"
          R:Cum era copilaria dvs.?
          Tanti Marita: Pe vremea cand era Gheorghiu Dej, conducatorul  tarii, copilaria mea nu a fost foarte grea, fiind singura fata din familie si veniturile nu erau foarte mici. Dar iarna, cand mergeam spre scoala in fata noastra era un plug de lemn tras de catre 2 boi, care ne curata drumul pentru a ajunge la scoala. Papusi nu-mi cumparam, ci mi le faceam din ate, canepa si rochite de-ale mamei mele.
          R: Pe vremea lui Ceausescu era mai bine?
          Tanti Marita: Nu. Era mult mai greu, desi acum cu criza asta, numai Dumnezeu stie cum o sa ajunga tara asta! Dar pe vremea lu' Ceausescu am dus o viata si buna si grea,fiind obligati, avand pamant, sa dam cote foarte mari incepand cu:
          ~lapte de la vaci (400 de litri pe an)
          ~55 de vitei (per total)
          ~oua de la pasari(80-90 pe an)
          ~pasari (10-12 kg de pasare pe an)
          ~1000 kg de cartofi la cooperativa
          ~fasole (10 kg)
          ~prune uscate (30 kg)
          Si imi amintesc odata ca...aveam o vaca gestanta, iar noaptea sotul meu Nicu s-a trezit auzind vaca mugind; vitelul murind la nastere. De dimineata m-am dus la Sfatul Popular la Pitesti , am anuntat si tehnicianul veterinar si a venit tot Sfatul Popular de la Pitesti si doctorul veterinar doar pentru a scrie pe o foaie de hartie ca vitelul a murit si ca nu-l mai putem da statului. Am intins o masa bogata si am asteptat raspunsul. Mi s-a spus ca asa este, vitelul a fost trecut mort si am scapat de o cota in plus.
          R:Si acum e mai bine?
          Tanti Marita: Este. Fata de cum era atunci, da.
          R:Mi-a parut bine sa va ascult povestile.Numai bine!
          Tanti Marita: Si mie, sper sa mai existe o data viitoare, poate il asculti si pe nea Nicu!



         

duminică, 3 aprilie 2011

O lectie de istorie adevarata la Monumentul dedicat ,,Experimentului Pitesti''

        Ieri a fost 1 aprilie si impreuna cu cei mai buni elevi de la ,,Cautatorii de Comori’’, cu sotia care este tot profesoara de istorie si cu domnul director al Scoliii Leicesti am plecat spre Pitesti unde urma sa participam la un proiect al ISj Arges si Muzeului Judetean numit ,,Micul Arheolog’’. Pentru ca obsesia mea este bine cunoscuta de toti cei care imi citesc blogul, normal ca am mai vrut sa ii mai duc pe copii si altundeva, in afara de Muzeu si ….celebrul Euromall! Asa ca am luat legatura cu domnul Aristide Ionescu, fost detinut politic si l-am rugat sa vina la Monumentul dedicat celor ce au trecut prin reeducarea de la Pitesti. Ca de obicei cand e solicitat, dansul a raspuns cu obisnuita amabilitate si iata-ne in fata unei lectii de istorie pe viu, istorie recenta adevarata ce nu se invata in prea multe scoli din tara aceasta. Am realizat cateva fotografii, am filmat, copiii erau atenti, desi zgomotul de fond era foarte puternic, parca toti se constructorii de balcoane si toti cei de la ADP lucrau impotriva noastra. A aparut din senin si un tanar despre care am crezut initial ca lucreaza la ziarul Universul fiindca domnul Ionescu le daduse un interviu cu doua saptamani in urma si ii informasem despre activitatea in aer liber. In cele din urma s-a dovedit a fi Stefan,  un fost profesor care trecea intamplator pe acolo, pasionat de istoria perioadei recente, o persoana deci  pe cale de disparitie. Rolul sau cred ca a fost hotarator in partea a doua a lectiei noastre.  Sau poate doar ne autoflatam noi astia si lumea e doar indiferenta fata de trecut?  Si de aceea considera in proportie de peste 60% ca era mai bine pe vremea lui Ceausescu? Dar oare de ce era mai bine atunci, fiindca tot lumea aceasta a ales 20 de ani pe urmasii lui Ceausecu si daca a fost bine atunci, ar trebui sa fie bine si acum, nu?! Sau pana si ,,nepotii’’ s-au epigonizat?!
       In fata zidului de inchisoare domnul Aristide ne povestea suferintele celor ce au trecut prin reeducare, cand, o doamna ce parea pensionara ne-a intrebat daca poate sa asculte si dansa, fiindca  o intereseaza istoria. Mirat, i-am raspuns ca da, nu e timpul trecut pentru nimeni sa afle adevarul. Dupa cateva minute insa a inceput sa tipe strident, ca intr-un scenariu din anii ’50 – ‘60 la domnul Aristide: ,,Lasati domne’ copiii in pace, nu-i mai mintiti, nu-i mai indobitociti, spuneti numai minciuni, plecati de aici!’’ Si a continuat pe acelasi ton virulent care m-a infiorat si enervat in acelasi timp. Elevii erau foarte contrariati, nu intelegeau de ce se intampla asta, nu aveau cum sa priceapa ca in acele momente, de fapt se infruntau doua lumi prin cei doi exponenti ai acestora.   Este vorba  pe de o parte de aceea distrusa sub bocanci de catre comunistii infratiti cu sovieticii, o lume strivita si scuipata, umilita si blasfemiata, dar din care totusi a iesit dupa jertfa din 1989, ramasa in urma zgribulita si timida ca din cutia Pandorei, speranta spre un altfel de viitor al tinerilor neintinati de ideile ,,nobile’’ a comunismului. Iar pe de alta parte, zic eu, era lumea pervertita, ideologizata, manipulata, o lume pentru care satisfactia pulsiunilor primordiale, la  nivel preistoric era pe primul plan, iar libertatea insemna doar un concept abstract, cu totul diferit de cel acceptat prin dezbatere si practica in secole de istorie occidentala.
             Femeia continua isterica, elevii o priveau tot nedumeriti, domnul Aristide a rugat-o sa plece, ea nu se lasa dusa, trebuia sa-i lamureasca pe copii ce bine i-a fost ei in comunism, ca a avut slujba, casa, n-o dadea nimeni afara din serviciu, sa nu-i mai mintim! Am ridicat si eu tonul la dansa, intreband-o daca a fost inchisa, daca familia sa a facut inchisoare, daca stie ca pe vremea lui Dej  sute de mii de oameni nevinovati au intrat in puscari si zeci de mii nu s-au mai intors acasa. A tacut doar o clipa si si-a reinceput tirada, domnul Aristde a scos telefonul sa cheme, probabil politia, dar sotia mea a tras-o  deoparte si, cu greu, a convins-o,  dupa cateva minute sa plece.
            Mi-am dat seama ca aceasta a fost cea mai buna lectie pe care am o puteam primi in acest loc de suferinta pentru peste o mie de studenti reeducati. Elevii au inteles, pentru ca sunt cei mai inteligenti copii pe care ii avem in scolile noastre de tara, ca ei trebuie sa asculte mai multe pareri, sa se informeze, sa citeasca si apoi sa isi fundamenteze propria conceptie despre ceea ce s-a intamplat la Pitesti in particular, ori despre un fapt istoric in general. La ore le zic cateodata mai in gluma mai in serios: ,,Mai, gandeste doar cu capul tau, nu-mi da drumul la banda!’’ Si as vrea sa  le mai spun  ca acea femeie care ne-a deranjat intr-un asemenea mod, probabil ca era o biata pensionara ce cu greu traieste in libertatea postdecembrista, care poate are restante la  intretinere, care nu pune mancare buna pe masa decat de sarbatori si si-a aexprimat furia si frustrarea asa cum a crezut ea de cuvinta.  Insa nu este vinovata de ura si disperarea pe care ni le-a aratat, asa cum nici domnul Aristide Ionescu nu e vinovat ca a facut atatia ani de inchisoare si a mai trecut si prin reeducare la Gherla, ca i s-a confiscat toata averea, ca, desi un om destept, a activat intr-o slujba net inferioara in raport cu capacitatile sale intelectuale, ca a fost urmarit de Securitate pana in 1989. La fel cum nici eu nu sunt vinovat cu nimic ca as merita mai mult decat viata ce mi se ofera azi in Romania.
    Vinovatii  trebuie cautati in alta parte, aici suntem doar victime, la un nivel mai inalt sau mai jos. Cineva care ne-a dezamagit enorm odata cand poate se putea face ceva, ar spune ca sistemul este de vina, nu oamenii. Ce bine ca nici Dej, nici Ana Pauker, nici Nikolschi, nici Bodnaras, nici Ceausescu nu au fost de vina! Doar sistemul! Si poate nici sovieticii nu au fost de vina, doar sistemul lor!
   Personal sunt intr-o disputa tacuta, inchisa, cu parintele meu care pe masura trecerii timpului imi pare ca devine, pe undeva, acel tip de nostalgic din cei 60 de procente. El, un foarte bun specialist, un produs cu adevarat eficient pe linie profesionala al regimului trecut, iar eu un produs al regimului democratic, un profesor care pe langa slujba de 2-3 ore cum le place unora sa spuna, studiaza istoria recenta si o preda cu pasiune (fara falsa modestie). In ciuda a ceea ce am spus mai sus  consider ca fara comunism tatal meu nu ar fi ajuns ceea ce a fost, as putea spune, un privilegiat al regimului la nivel local, chiar daca un simplu activist. Deci asa  mergea sistemul atunci si stiu sigur ca a refuzat  un post in minister  doar pentru ca originile sale taranesti il chemau cu putere sa vina acasa si, ca un Ion modern, sa se aplece asupra iubitului sau pamant colectivizat.  La randul meu, din pozitia oferita tatalui meu, n-as fi putut fi ceea ce astazi sunt si, ironia sortii, sa ii critic pozitia, desi o inteleg, sa  ridic valul minciunilor si sa astern putina obiectivitate la nivelul meu modest de profesor de tara. O persoana pe care o respect enorm, ce si-a pierdut tatal in Valea Piersicilor de la Jilava, preot ingropat fara lumanare, slujba si cruce, mi-a cerut cu insistenta sa renunt la aceste idei pentru ca valoarea isi face loc oriunde intr-un regim liber. Inca nu-i pot da dreptate, cunoscand experienta bunicului meu taran, a tatalui meu si a mea, care nu am plecat din tara in anul 2002 doar fiindca cineva acolo sus a considerat ca ar fi mai bine sa devin titular al acestui atat de hulit sistem de invatamant si prin asta, ca si tatal meu acum trei decenii, sa ,,ma leg de glie’’, nici taran pe deplin, nici intelectual pe deplin.
     Aceasta divagatie la nivel personal am facut-o pentru a arata cat de complexe sunt situatiile cu care ne confruntam, cat de prezent este comunismul in viata noastra si noi nu o constientizam decat in atat de mica masura! Ca sa nu mai spun ca domnul nostru director a ramas profund impresionat de marturia domnului Aristide,  mai ales ca a aflat ca acesta a fost inchis la Gherla cam in aceeasi perioada cu bunicul sau Ion Manolescu!
     La sfarsitul vizitei de la monument, l-am rugat pe domnul  Aristde sa mergem putin si la inchisoare, la ce a mai ramas din ea de fapt, stiind insa ca nu se poate vizita. Aici s-a intamplat insa ceva deosebit  pentru mine personal, dar si pentru cativa elevi cu care am discutat ulterior. Eu cred ca Dumnezeu ne-a deschis o poarta si ne-a lasat sa aruncam o privire, sa vedem iadul si sa alegem…