Follow by Email

duminică, 15 mai 2011

,, Cautatorii de comori'' la concursul de istorie ,,Rezistenta anticomunista in zona Arges-Muscel''

Ieri  a fost o zi speciala, deosebita de la un capat la altul. A inceput intr-un mod deloc incurajator,  cu boala pustiului meu, pentru care am fost nevoit sa alerg la Pitesti ca sa-i aduc un aparatel de inhalat si s-a terminat cu un incediu si o arestare in stil romanesc! Intre aceste evenimente atat de diferite si care tin de latura personala, s-a desfasurat concursul de istorie, primul organizat de mine la un nivel superior, cu participarea a 7 echipe din 7 localitati. Atatea numere magice pentru un succes clar! Concursul s-a desfasurat in cadrul Zilelor Scolii si l-am numit, cum altfel, Rezistenta anticomunista in zona Arges- Muscel’’! Am fost foarte bucuros sa primesc la Cosesti pe elevii din Nucsoara, Stanesti, Domnesti, Retevoiesti, Leicesti si Darmanesti si pe profesorii lor. Iar invitatii mei, doamna Virginia Marinescu  si domnul Alexandru Marinescu, in opinia mea, nu mai au nevoie de prezentare. Am simtit cum istoria vie s-a prezentat in fata copiilor si le-a dat o lectie despre demnitate, curaj, verticalitate, lucruri atat de straine noua in perioada pe care o traversam. Un alt invitat a fost domnul Cicerone Georgescu, care este o piesa de rezistenta in materie de istorie locala, orator desavarsit, povestitor pe care l-as compara fara ezitare, pastrand niste limite totusi, cu marele Ion Creanga.
            Inutil sa mai spun ca am avut emotii in debutul concursului, ca nu am reusit sa ma incadrez in timp in niciuna din etapele pe care le-am parcurs, dar m-am consolat cu gandul ca noi istoricii avem mereu tendinta de a ne intinde mai mult decat ne este dat… Pe langa doua probe clasice, in care s-au dat raspunsuri in comun, respectiv individual, am mai avut o a treia unde elevii au avut de realizat un colaj pe baza unor material si fotografii inmanate in prealabi de mine. Rezultatele au fost peste asteptari si cred ca se poate dovedi acest fapt fara probleme.
             Castigatori, zic eu,  au fost cu totii, dar premiul I l-au luat doar echipele de la Retevoiesti, Leicesti si Darmanesti. Cinste lor!
              A urmat interventia domnului Marinescu, batranul luptator avand in glas o emotie abia simtita, transmisa in multe moment si noua, dar mai ales elevilor. Asa cum spuneam, parca printre noi au coborat personajele din miscarea de rezistenta, cu atata ardoare a vorbit domnul Alexandru! Dar cred ca mai bine ar fi sa il las pe dumnealui sa spuna ceea ce are de spus.
  
             La final, domnul Cicerone Georgescu ne-a povestit un episod ce tine de istoria familiala, legat de tatal dansului, prieten cu invatatorul Gheorghe Popescu, parintele doamnei Marinescu, si modul cum a contribuit cu alimente la ajutorarea celor de la Rapile cu Brazi din Poenarei.
             Activitatea s-a incheiat, ramane s-o cuantific cu grija pentru ca data urmatoare sa o planific mai bine si s-o incadrez intr-un anumit timp. Dar de rezultate sunt foarte multumit si mai ales de impactul pe care cred si il doresc sa-l fi avut asupra mintilor fragede ale acestor copii. Aici s-a transmis o lectie si sper ca urmarile ei sa se vada cat mai curand. Samanta a fost sadita, zic eu, important ar mai fi, sa o mai si udam din cand in cand. Eu voi face asta, asa cum de altfel o fac de cativa ani, imi doresc ca si colegii mei sa urmeze aceeasi cale.




 

sâmbătă, 7 mai 2011

Cautatorii de comori - invitat domnul profesor Ciceorne Georgescu

In ultima zi din luna aprilie am avut privilegiul de a-l asculta din nou pe domnul Cicerone Georgescu, profesor de istorie si geografie pana acum sase ani la Cosesti. Dansul a venit pregatit temeinic la intalnirea cu elevii si ne-a facut o ampla prezentare a originii, vechimii si evolutiei satelor din comuna, dar cel mai mult au fost apreciate legendele locurilor, din care domnul Cici, cum il stiu toata lumea, ne-a povestit cateva mai semnificative. Sa il ascultam insa pe dumnealui, nu fara a admira inca odata impactul oralitatii sale desavarsite. Asa un profesor as vrea sa fiu si eu, poate si dumneavoastra!


Fiecare sat s-a regasit in prezentarea domnului profesor, am postat insa doar o parte din cele povestite, vor urma si altele!

1 aprilie - ,,Micul Arheolog''

Tot pe 1 aprilie am fost si la Muzeul din Pitesti in cadrul unui proiect organizat de ISJ Arges, mai precis de catre domnul inspector de istorie Simion Romulus si Muzeul Judetean reprezentat de domnul arheolog Dumitrescu. Activitatile, desfasurate timp de  doua ore au fost inedite: descoperirea si restaurarea unui vas de lut, plamadirea unor vase de lut si folosirea unui razboi de tesut vertical ca in epoca straveche. Dar sa-i vedem pe elevi la lucru, ar fi cel mai indicat, nu?

                                                                Explorare!


Si comoara iese la iveala!



Toata lumea e preocupata!



Sa n-o spargeti cu privirea, baieti!


Colaborarea Cosesti- Pitesti!



Hai ca mai aveti putin!



Tinerii jupanesteni in actiune!


Daniel Visatorul!


 La elevi model, profesor model! Sigur mi-au murit laudatorii!

Si iata ce-am descoperit si restaurat! 



Domnul arheolog Dumitrescu ne arata razboiul de tesut vertical


Ioana, cea mai mica si mai curajoasa!


Natasa in actiune!


Melania isi incearca norocul!


Pai, putea sa lipseasca Alexandru de la tesut!



Cat priveste partea de olarit...o mai amanam pe saptamana viitoare, nu va aratam chiar totul-totul!




                                                                                   
                                                                        

Cu domnul Aristide Ionescu la inchisoarea din Pitesti


Pe 1 aprilie, asa cum am povestit deja, am avut doua activitati deosebite - intalnirea cu domnul Aristide Ionesc, fost detinut politic si vizita la Muzeul de Istorie in cadrul programului ,,Micul Arheolog''. As vrea sa ma opresc mai intai aici asupra primului eveniment si apoi sa reproduc un material de pe mirabilismundis.blogspot.com.





Am ramas dator cu relatarea de 1 aprilie referitoare la vizita in fosta inchisoare Pitesti. Dupa lectia pe care domnul Aristide Ionescu ne-a tinut-o la monument, ne-a condus spre ceea ce a mai ramas din celebra fortareata, ascunsa convenabil printre blocuri, la mai putin de doua sute de metri de soseaua principala. Stiam ca  nu se poate vizita, stiam ca a fost declarata, dupa ani de tergiversari, monument istoric de grupa A si apartine totusi, legal, unei firme de constructii. Odata ajunsi la usa de intrare, domnul Ionescu si Stefan au mers si au vorbit cu cineva de acolo si minunea s-a produs – ni s-a dat voie sa vizitam, insotiti de un ghid care repede s-a metamorfozat intr-alta persoana. Il stiu de mai bine de un an pe domnul Aristide, ne-am intalnit si am vorbit de multe ori, asa ca ii cunosc si discursul ,,oficial’’ si pe cel pe care il foloseste cu profesorii ori elevii pe care incearca sa-i convinga de barbaria experimentului Pitesti. Aici insa, in aceste camere intunecate, cu tencuiala cazuta, cu mirosul greu de igrasie, dansul parca a redevenit detinut. Se simtea cumva ,,acasa’’, ochii ii straluceau in intuneric, cuvintele sfasiau mintea asa cum altadata, cu decenii in urma se sfasia carnea si sufletul in torturi. Elevii nostri au ascultat fascinati, au primit spovedania unui om care a trecut prin infern si Dumnezeu l-a lasat sa iasa in lumina ca sa povesteasca. Emotiile copiilor au fost evidente, ale noastre la fel, simtindu-l pe domnul Aristide cum iese din fagasul povestirilor anterioare si ne ghideaza prin celula in care dansul a stat o vreme, apoi, la Neagra, dar si in alte foste celule, ajungand in final pana la Camera 4 spital, inchisa acum. In fata acesteia mi-am amintit acele filme de groaza in care personajul se opreste speriat in fata unei incaperi inchise din care se aud zgomote ciudate si nu poate intra fiindca ii e frica, dar pana la urma patrunde acolo si ajunge intr-o lume populata de spectre. Cred ca, daca s-ar inventa un aparat de masurat durerea, umilinta si rusinea, aici in pragul acestei camere, s-ar face praf si pulbere in fata intensitatii acestor suferinte teribile si lepadari de tot si de toate…
    Am iesit iar in lumina coplesiti de ceea ce am vazut, de ceea ce am auzit, iar ghidul nostru a redevenit persoana pe care o stiam. Poarta timpului s-a inchis la loc si bine a facut. Stiu cu siguranta ca elevii nostri vor pastra aceasta experienta unica in suflet, asa cum si noi, profesorii, o vom face. Si mai stiu ca acest loc trebuie sa devina un Memorial pentru ca acei oameni trecuti prin ,, cea mai teribila barbarie’’ sa nu mai fie ucisi inca odata prin uitare. Iar noi o putem face, vot cu vot, din Pastele 2011 in Pastele 2012. Fiecare vot inseamna un om care a aflat, fiecare vot, chiar si negativ, inseamna o persoana care stie adevarul, dar poate nu il patrunde…
   Dar sa-l lasam din nou pe domnul Aristide Ionescu  sa ne povesteasca si sa ne convinga!




                                                                              

                                                                                

                                                                   

Am fost prizonier in lagarul de la Dachau...

In luna martie, mai precis pe 26,  am avut o intalnire deosebita cu domnul Ene Gheorghe din Petresti, veteran de razboi cu un destin fantastic, din punctul meu de vedere. Dansul a luptat pe frontul de vest la doar 20-21 de ani si a avut ghinionul sa cada prizonier de razboi  in luna noiembrie sau decembrie 1944. Ceea ce a urmat este o adevarata odisee, ascultandu-l te crucesti si te intrebi de ce l-a iubit Dumnezeu atat de mult incat l-a supus la atatea incercari si l-a scapat din toate! Prizonier la unguri, la nemti, la americani, adapostit intr-o casa de civili, evadat pentru cateva zile si ascuns intr-un pod de fan, prins si trimis la gazare in Dachau, iata doar cateva din pataniile unui om care te impresioneaza cu vorba, cu modestia si cumintenia sa! Domnul Ene este unul dintre anonimii care merita mult mai mult, pacat ca nu se gaseste nimeni sa-l scoata in lumina, atata vreme cat mai este !

Priviti aceste fotografii, uitati-va la fragmentul de film de pe youtube si spuneti-mi ca nu am dreptate!
                                                                             



Acum 5 ani cand a venit la Cosesti la o ora de istorie:



Si astazi, la intalnirea Cautatorilor de Comori:



Si totusi...ma gandesc eu...noi suntem Cautatorii de Comori!
Azi comoara noastra se numeste Ene Gheorghe si v-o aratam si dumneavoastra!
Acum este fragila, dar cu atat mai pretioasa!
S-o pastram, s-o privim, s-o admiram cat mai putem!
Ave Ene Gheorghe din Petresti!
                                                                       

vineri, 6 mai 2011

Am luptat pe frontul de est, am luptat pe frontul de vest...

Asa isi incepe domnul Sandu Mihai din Jupanesti povestea de razboi, amintire a unui veteran care a mers atat impotriva rusilor, cat si alaturi de ei. L-am vizitat pe domnul Sandu in februarie deoarece a preferat sa ne intampine acasa la dansul intr-o frumoasa zi de duminica. Curtea i s-a umplut de copiii si, cred ca si inima, fiindca cu siguranta  ii place sa mai povesteasca din vremurile trecute ale tineretii sale, desi acestea nu au fost tocmai placute. Dar sa-l lasam pe dansul sa ne povesteasca cum si-a dobandit decoratia spre finalul razboiului.



Domnul Sandu Mihai