Follow by Email

sâmbătă, 7 mai 2011

Cu domnul Aristide Ionescu la inchisoarea din Pitesti


Pe 1 aprilie, asa cum am povestit deja, am avut doua activitati deosebite - intalnirea cu domnul Aristide Ionesc, fost detinut politic si vizita la Muzeul de Istorie in cadrul programului ,,Micul Arheolog''. As vrea sa ma opresc mai intai aici asupra primului eveniment si apoi sa reproduc un material de pe mirabilismundis.blogspot.com.





Am ramas dator cu relatarea de 1 aprilie referitoare la vizita in fosta inchisoare Pitesti. Dupa lectia pe care domnul Aristide Ionescu ne-a tinut-o la monument, ne-a condus spre ceea ce a mai ramas din celebra fortareata, ascunsa convenabil printre blocuri, la mai putin de doua sute de metri de soseaua principala. Stiam ca  nu se poate vizita, stiam ca a fost declarata, dupa ani de tergiversari, monument istoric de grupa A si apartine totusi, legal, unei firme de constructii. Odata ajunsi la usa de intrare, domnul Ionescu si Stefan au mers si au vorbit cu cineva de acolo si minunea s-a produs – ni s-a dat voie sa vizitam, insotiti de un ghid care repede s-a metamorfozat intr-alta persoana. Il stiu de mai bine de un an pe domnul Aristide, ne-am intalnit si am vorbit de multe ori, asa ca ii cunosc si discursul ,,oficial’’ si pe cel pe care il foloseste cu profesorii ori elevii pe care incearca sa-i convinga de barbaria experimentului Pitesti. Aici insa, in aceste camere intunecate, cu tencuiala cazuta, cu mirosul greu de igrasie, dansul parca a redevenit detinut. Se simtea cumva ,,acasa’’, ochii ii straluceau in intuneric, cuvintele sfasiau mintea asa cum altadata, cu decenii in urma se sfasia carnea si sufletul in torturi. Elevii nostri au ascultat fascinati, au primit spovedania unui om care a trecut prin infern si Dumnezeu l-a lasat sa iasa in lumina ca sa povesteasca. Emotiile copiilor au fost evidente, ale noastre la fel, simtindu-l pe domnul Aristide cum iese din fagasul povestirilor anterioare si ne ghideaza prin celula in care dansul a stat o vreme, apoi, la Neagra, dar si in alte foste celule, ajungand in final pana la Camera 4 spital, inchisa acum. In fata acesteia mi-am amintit acele filme de groaza in care personajul se opreste speriat in fata unei incaperi inchise din care se aud zgomote ciudate si nu poate intra fiindca ii e frica, dar pana la urma patrunde acolo si ajunge intr-o lume populata de spectre. Cred ca, daca s-ar inventa un aparat de masurat durerea, umilinta si rusinea, aici in pragul acestei camere, s-ar face praf si pulbere in fata intensitatii acestor suferinte teribile si lepadari de tot si de toate…
    Am iesit iar in lumina coplesiti de ceea ce am vazut, de ceea ce am auzit, iar ghidul nostru a redevenit persoana pe care o stiam. Poarta timpului s-a inchis la loc si bine a facut. Stiu cu siguranta ca elevii nostri vor pastra aceasta experienta unica in suflet, asa cum si noi, profesorii, o vom face. Si mai stiu ca acest loc trebuie sa devina un Memorial pentru ca acei oameni trecuti prin ,, cea mai teribila barbarie’’ sa nu mai fie ucisi inca odata prin uitare. Iar noi o putem face, vot cu vot, din Pastele 2011 in Pastele 2012. Fiecare vot inseamna un om care a aflat, fiecare vot, chiar si negativ, inseamna o persoana care stie adevarul, dar poate nu il patrunde…
   Dar sa-l lasam din nou pe domnul Aristide Ionescu  sa ne povesteasca si sa ne convinga!




                                                                              

                                                                                

                                                                   

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu